Psihoterapia copilului

Sprijin

Pentru părinți

În lumea complexă a copilăriei, sprijinul psihologic poate face o diferență esențială. Fie că este vorba de dificultăți emoționale, comportamentale sau de adaptare, psihoterapia copilului oferă un cadru sigur în care copilul poate învăța să-și înțeleagă emoțiile, să-și descopere resursele interioare și să dezvolte strategii sănătoase pentru a face față provocărilor.

Ce presupune psihoterapia copilului?

În cadrul psihoterapiei copilului se urmărește:

• psihoterapia copilului este ajustată în funcție de vârsta și stadiul de dezvoltare al acestuia, ținând cont de particularitățile sale cognitive, emoționale și de comunicare, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor individuale
• pentru că celor mici le este uneori greu să-și exprime gândurile și emoțiile în cuvinte, în psihoterapia integrativă se recurge la mijloace non-verbale, cum ar fi jocul, desenul sau jocurile de rol. Prin aceste forme de expresie, copilul se simte mai în siguranță să comunice și să exploreze ceea ce simte
• de cele mai multe ori, pentru înțelegerea universului copilului sunt implicați în cadrul procesului terapeutic părinții și familia extinsă a acestuia. Sunt recunoscute astfel importanța familiei în dezvoltarea copilului. Așadar se urmărește crearea unui spațiu în care comunicarea se îmbunătățește, iar dinamicile familiale, care pot influența starea emoțională a copilului, pot fi mai ușor recunoscute și gestionate
• atenția este direcționată de asemenea și către posibile traume sau evenimente stresante din viața copilului, astfel că se oferă sprijin emoțional, cât și eventuale tehnici necesare în gestionarea stresului
• adaptarea constantă a abordarii, cu flexibilitate și creativitate în funcție de nevoile și particularitățile fiecărui copil. Se folosesc o varietate de tehnici și se modelează intervențiile astfel încât să se răspundă în mod autentic la reacțiile, interesele și preferințele copilului, cât și ceea ce este cel mai util pentru copil într-un moment dat
• unul dintre scopurile esențiale este sprijinirea dezvoltării rezilienței și consolidarea abilităților de adaptare, astfel încât aceștia să poată face față cu încredere provocărilor și situațiilor dificile din viața de zi cu zi
• evaluarea inițială detaliată, ce are loc înainte de a începe procesul terapeutic, realizîndu-se o explorare atentă a nevoilor copilului, a punctelor sale forte și a contextului familial din care provine. Această etapă este esențială pentru a înțelege în profunzime dificultățile cu care se confruntă copilul și pentru a contura împreună obiectivele clare și realiste ale terapiei
• sprijinirea autonomiei și a flexibilității emoționale unde se încurajează copilul să-și dezvolte încrederea în sine și capacitatea de a face față schimbărilor și provocărilor emoționale. Scopul este ca el să devină tot mai capabil să-și gestioneze emoțiile și relațiile într-un mod sănătos și echilibrat.
• orientare spre resurse și soluții, care pe lângă lucrul cu dificultățile copilului, se pune accent și pe descoperirea punctelor forte și a resurselor deja existente, atât în copil, cât și în familia sa. Acestea devin fundamentul pentru construirea unor soluții viabile și durabile.
• crearea unui proces dinamic și adaptat nevoilor în care pe parcursul terapiei, progresul copilului este atent urmărit, iar intervențiile sunt ajustate constant. Deschiderea la schimbare și adaptarea metodelor în funcție de evoluția copilului și de contextul familial, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor sale reale.

Metode și abordări terapeutice utilizate

Apare o abordare eclectică fiind folosite diferite ramuri și abordări din cadrul altor psihoterapii, cum ar fi:

• terapia prin joc (unde jocul devine principalul limbaj de comunicare și exprimare emoțională pentru copil. Într-un cadru sigur și susținător, se utilizează diverse materiale și activități ludice pentru a sprijini copilul în procesul de explorare a propriilor trăiri, exprimare a emoțiilor și dezvoltare a strategiilor de gestionare a dificultăților cu care se confruntă)
• psihoterapia prin artă (unde prin artă și expresivitate sunt folosite mijloace artistice precum desenul, pictura, modelajul, dansul sau muzica pentru a sprijini copiii în exprimarea emoțiilor și în descoperirea lumii lor interioare. Prin aceste forme creative, copilul poate explora gânduri, trăiri și experiențe într-un mod sigur, intuitiv și profund personal)
• terapia cognitiv-comportamentală CBT (este aplicată în lucrul cu copiii și urmărește identificarea și modificarea gândurilor și comportamentelor care le creează dificultăți. Adaptată vârstei și nivelului de înțelegere al copilului, această metodă utilizează elemente precum jocul, povestirile sau activitățile creative, pentru a-l ajuta să recunoască tiparele negative și să învețe răspunsuri mai sănătoase și echilibrate)
• terapia familială (utilizată pentru a identifica și aborda problemele familiale care influențează și afectează copilul. Aceasta astfel că se concentrează pe relațiile și dinamica din cadrul familiei și își propune să îmbunătățească comunicarea și relațiile dintre membrii familiei )
• terapia prin joc centrată pe atașament (aceasta pune accent pe construirea și întărirea unei relații afective sănătoase între copil și persoanele semnificative din viața sa, precum părinții sau îngrijitorii. Prin intermediul jocului și al altor metode terapeutice, copilul este sprijinit să dezvolte un sentiment mai profund de siguranță, încredere și conectare emoțională în relațiile sale apropiate)
• terapia prin expunere și desensibilizare (folosită mai ales în cazul copiilor care se confruntă cu frici intense sau anxietăți specifice. Printr-o expunere treptată și controlată la sursa fricii, într-un cadru sigur și sprijinitor, copilul este încurajat să își gestioneze treptat reacțiile, până când teama devine mai ușor de controlat sau chiar dispare).

Aici sunt prezentate doar o parte dintre direcțiile posibile în psihoterapia copilului. În practică, se aleg adesea îmbinări de mai multe metode și abordări, adaptându-se în mod flexibil la particularitățile, nevoile și ritmul fiecărui copil.

Colaborare interdisciplinară

Păstrarea contactului cu alte persoane semnificative din viața copilului,  colaborarea inetrdisciplinară cu celelalte medii în care copilul intră în contact. Colaborarea implică mai mulți specialiști din domenii diferite și poate oferi o perspectivă cuprinzătoare ce poate asigura că toate aspectele sunt luate în considerare, cum ar fi:    

• Pshiatru pediatric
• Logopezi
• Consilieri educaționali, școlari
• Pedagogi
• Fizioterapeuți
• Terapeuți ocupaționali
• Neurologi pediatrici
• Însoțitori
• Asistenți sociali etc.