Pentru părinți, venirea unui nou membru în familie – fie că este un pisoiaș, un cățeluș sau o broscuță țestoasă – poate aduce inițial griji suplimentare: un suflet în plus de hrănit, de dus la veterinar, de educat în privința igienei sau comportamentului. Însă pentru copil, acest nou prieten poate deveni un adevărat colac de salvare emoțională.

În cadrul psihoterapiei copilului, animalele de companie sunt adesea recunoscute ca facilitatori ai expresiei emoționale și surse sigure de atașament. Prezența unui animal poate reduce anxietatea, poate stimula empatia și poate ajuta copilul să-și regleze mai bine emoțiile. Pentru copiii care trec prin situații dificile – cum ar fi divorțul părinților, pierderea unei persoane dragi sau absența implicării parentale – un animal devine mai mult decât un companion: este un confident tăcut, o sursă de afecțiune constantă și o ancoră de siguranță emoțională.

Această „mogâldeață” blănoasă sau cu carapace poate reprezenta pentru copil un frate mai mic, un partener de joacă ori chiar un aliat de nădejde în aventurile zilnice sau imaginare. Copilul își proiectează adesea propriile emoții asupra animalului, învățând, prin grijă și responsabilitate, lecții valoroase despre iubire, încredere și reziliență.

Din perspectivă terapeutică, relația copil–animal sprijină dezvoltarea atașamentului și contribuie la stimularea procesului de vindecare emoțională. Animalul de companie nu judecă, nu cere explicații, dar oferă o prezență caldă și constantă – lucru esențial pentru un copil în formare.

Chiar și părinții, poate inițial reticenți sau ghidați de rațiune și grijile cotidiene, ajung să descopere că noul membru al familiei aduce bucurie, conectare și armonie – uneori exact ceea ce lipsea în ritmul alert al vieții moderne.

Așadar, dacă în casa voastră își face loc un animăluț, primiți-l cu inimile deschise. E posibil ca el să aducă mai mult decât zâmbete – să devină un real sprijin terapeutic pentru întreaga familie. 🐾💛